Ponorici - Cioclovina cu Apa

 

 

Aceasta excursie a fost facuta pe 12 Dec 2013, cand iarna venise deja in zona Cioclovina.
Am venit cu masina dinspre Calan, Bosorod, Luncani si am mers cat de mult am putut pana am lasat masina pe dreapta sa ne astepte cuminte si noi am luat-o la picior spre Saua Ponorici si apoi spre Polia Ponorici.
Zapada era de vreo 20 de cm si destul de frig, desi la urcare a iesit soarele, dar era cu “dinti” ascutiti rau de tot. Am ajuns de la masina in gura pesterii Ponorici dupa vreo ora. Inainte de a venii la pestera, cu gandul sa facem traversarea, am stat de vorba cu prietenul nostru Horia Mitrofan (care de altfel, acum o vreme, ne-a dat si harta sistemului carstic Ponorici-Cioclovina cu Apa, ce insoteste acest articol) si el ne-a spus ca regimul hidrologic s-a modificat si Ponoriciul are mai multa apa decat obisnuia sa aiba. Eu eram acum la a 5-a traversare si parca nu-mi venea a crede.
Sistemul Ponorici Cioclovina cu Apa este un sistem carstic complex, o strapungere hidrologica remarcabila, dezvoltat in calcarele jurasic superioare ale zonei de sedimentare Hateg din cadrul Panzei Getice. Sistemul este dificil de parcurs, cunostinte de TSA (tehnica speologiei alpine) se cer stapanite mai ales pe Ponorici, dar nu numai, apa e mare si foarte rece dar exista si avantajul ca, in mod normal, vizitatorii nu trebuie sa se intoarca pe acelasi drum pe care au intrat ci sa urmeze traseul spre iesire.
Ne-am echipat de coborare si dupa prima saritare de 27 m curand am ajuns la putul cu cascada, pe care intr-adevar râul bubuia in toata splendoarea lui, stropind din belsug, atat la coborarea in rapel cat si jos, in marmita. Acest put cu cascada are vreo 12 m, si e al 2-lea care se echipeaza cu coarda, dupa cel de 27 m din zona intrarii.
Dar Horia Mitrofan a avut dreptate si apa era mare si am inceput sa ne ingrijoram stiind ca inainte de Marea Confluenta ne astepta un taras prin apa destul de sever, care aflasem, tot din povesti, ca se mai poate si sifona. Noi l-am gasit deschis si am trecut fara emotii prea mari, fara se ne udam la piept si asta a fost bine. Ne-am temut tot timpul ca n-o sa putem trece si ca ar trebui sa ne intoarcem si sa urcam cu blocatoarele ceea ce tocmai coborasem, dar n-a fost cazul.
Moralul nostru a crescut vertiginos dupa ce am depasit aceasta zona si in curand am ajuns la Marea Confluenta si apoi am continuat drumul in aval spre iesire Pesterii Cioclovina care era inca hat departe in fata noastra.
Pana la zona baldachinelor am mers relative lejer si am facut cateva observatii geologice si poze. Linkurile catre fotografii si explicatia acestora apar mai jos.
Ajunsi in zona baldachinelor inaintarea a devenit mult mai anevoioasa spre foarte anevoioasa, fiind nevoiti sa tot urcam si sa coboram baldachine, ca sa evitam zonele inundate de sub ele. Apa era de asemenea destul de mare pe râu si datorita pasilor echipei de vizitare se tulbura si inaintarea devine mai dificila caci nu se mai vede fundul acesteia, nestiind unde e adanca sau nu si unde sa pui pasul urmator.
Totusi incet, incet, am ajuns in zona de intersectie cu Tunelul Rosu (marcat pe harta ca Galeria Lacurilor) si ne-am abatut pe el sa facem ceva poze.
Am mers pana cand se deschidea grohotisul care prin Tarasul Rosu confere accesul in Sala Mare si spre iesire dar am ales sa ne reintoarcem la activ si sa-l parcurgem pana la sifonul dinaintea Galeriei Nisipoase si s-o urmam pe aceasta din urma, care debuseaza in Sala Mare printr-o saritoare de vreo 6 m, care acum era echipata, prin grija localnicilor cu o scara de lemn care era in conditii destul de precare. Echiparea in acest punct nu este neaparat necesara, caci cei care cunosc trecerea stiu ca se poate face la liber, prin partea ei cea mai din dreapta cum vii dinspre activ, printr-o fereastra ingusta intre blocurile de calcare si apoi printr-un fel de horn.
Odata ajunsi in Sala Mare, care intr-adevar este o sala impresionanta prin dimensiunile sale, dupa doar cateva minute am fost afara. Echipa noastra a fost compusa din 3 persoane (geologul Iosif Megyesi din Deva, Maria-Lidia Nutu si subsemnatul) si ne-a luat 5 ore sa facem traversarea (din care vreo 40 de minute bune am fost pe Tunelul Rosu si inapoi).

Depresiunea Ponorici acoperita de zapada. Aceasta poate fi numita o polie, desi nu are dezvoltarea poliilor din Slovenia si Croatia, dar totusi apa vine de pe calcare, curge prin depresiunea in care se practica agricultura de catre localnici si se pierde in calcare.

Prezantam harta sistemului realizata de clubul CSER Bucuresti, inceputa in 1972-1973 si imbunatatita ulterior. In 1986 la o tura in care am participat si eu alaturi de alti colegi de la Focul Viu, Gheorghe Aldica si Aurel Iota au mai cartat cate ceva, care s-a adaugat la harta initiala.

Mergand prin pestera, la un momend data apare inscriptia CSER-ului din 1972 atunci cand au realizat cartarea. Din echipa facea parte si Horia Mitrofan.

Colegul si prietenul nostru Iosif Megyesi, care ne-a insotit in aceasta tura in Pestera a facut prima sa vizita in Cioclovina cand era in clasa a V-a, venind de la Calan cu bicicleta, caci acolo locuia. Peste ani tot el a realizat transpunera planului pesteri pe harta Google de suprafata.

 

 

 

 

Ne-am echipat “pana’n dinti” in gura pesterii la Ponorici, unde erau din belsug stalactite si stalagmite de gheata si unde si noi am inghetat copios mai ales ca venisem deja destul de infrigurati prin seaua Ponorici dinspre Cioclovina.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rapelul a decurs fara problem pe prima saritoare, care are chiar mai putin de 27 m, caci punand in amarajul dublu o coarda de 29 m a mai si ramas ceva pe podeaua salii de dedesupt.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa zona tarasului prin apa de pe Ponorici, inainte de marea confluent ne-a mai venit inima la loc, realizand ca nu trebuie sa ne intoarcem “cu coada intre picioare” prin Ponorici.

 

 

 

 

 

 

Galeria principala abunda in formatiuni si are un aspect caracteristic de galerie activa.

 

 

 

 

Silexurile Oxfordian – Kimmeridgiene sunt prezente mai peste tot aparand negre datorita oxizilor de mangan si pe alocuri subliniind stratificatia ca in Pestera Comarnic din Banat, calcarele de acolo si cele de aici avand aceeasi origine.

 

Desi am mai trecut de cateva ori prin pestera, acum am vazut-o cu alti ochi si la un moment dat, trecand peste un baldachin am intalnit gururi pe apa carora era calcita flotanta. Probabil ca multi speologi in peregrinarile lor vad acest fenomen, dar nefiind avizati nu ii dau importanta.

 

Pe tot parcursul pesterii apar formatiuni stranii, concentrice, care sunt resturile speleotemelor vechi ale pesterii erodate (corodate) in perioade mai recente. Aceasta fotografie este facuta de Alex. Rora care de altfel si-a pus intrebarea cum s-au format si ce sunt aseste formatiuni. In coltul din stanga sus se vede un bloc de calcar breccios  care si el apare destul de des in pestera.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am intrat si pe Tunelul Rosu (care pe harta apare ca Galeria Lacurilor), tunel captusit din belsug cu argila rosie si care la un moment dat are formatiuni interesante. Temparatura pe aceasta galerie fosila era cu cateva grade bune mai ridicata decat pe activ.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noi nu am iesit in Sala Mare prin Tarasul Rosu, desi am ajuns chiar langa el pe Galeria Lacurilor, ci ne-am intors la active, continuand pe acesta pana accesul nu mai este posibil caci râul se sifoneaza si atunci am urmat Galeria Nisipasa care ne-a scos tot in Sala Mare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am ajuns cu bine la iesire, in gura Pesterii Cioclovina cu Apa.

 

 

 

 

Prezentam acum doau fotografii “vintage” din 1979, dintr-o tura din anii studentiei facuta cu Iosif Megyesi in Ponorici-Cioclovina, care a realizat si aceste fotografii. Intre aceste doua ture in Cioclovina, cea descriesa in acest articol si cealalta au trecut 34 de ani, o viata de om cum s-ar zice.

 

Ponorici-Cioclovina-cu-Apa-Bibliografie

Acest articol este publicat si pe Alpinet.